Calaul e executorul deciziilor de justitie. Punerea in aplicare a pedepselor – de la expunerea acuzatului batjocurii publice, pana la executii excesive – e treaba calaului. Incepand cu Evul Mediu tortura e legiferata, ceea ce permite calaului sa-si exercite meseria la timp plin.

Binenteles ca un astfel de personaj e exclus din societate, fiind considerat un instrument al mortii si ca atare evitat de restul populatiei. In general nu are dreptul sa locuiasca in interiorul zidurilor orasului si, pentru o perioada, poarta o imbracaminte galbena si rosie pentru a se deosebi de ceilalti cetateni.

Rolul sau e insa esential in aplicarea justitiei si ca atare beneficiaza de diferite avantaje:

  • privilegiul numit „havage” ii permite sa ia cate un pumn din fiecare volum de cereale in piata de la Halles. O lingura de lemn e utilizata in acest scop pentru a nu spurca grauntele. Profita de acesta favoare si pentru alte alimente.
  • printre celelalte drepturi se numara cel de ecarisaj, de conservare a cadavrelor, de amenda pentru porcii vagabonzi etc.
  • primeste chiar si o taxa de la buticurile din jurul piloriului (stalpul infamiei).

Calaul face uneori ‘afaceri’ si cu familiile condamnatilor, tarifand o moarte rapida si lipsita de chinuri. Un fructuos trafic de ramasite umane ii aduce un venit suplimentar considerabil.

Familia Sanson

O scrisoare trimisa de la Verssailles atesta numirea in functia de calau a lui Charles Sanson, zis Longval. Misiva aminteste toate drepturile de care beneficiaza executorul public. Pe langa dreptul de „havage”, se numara alte diferite taxe percepute de calau pe marfa care circula la halele Parisului. In acelasi timp, calaul devenea proprietarul casei si a dependentelor de la Piloriu de Halles.

Se pare ca Charles, indragostit fiind de fata unui calau, intra in bresla prin casatoria cu aceasta. Ramas vaduv, se casatoreste a doua oara in 1699 la biserica Notre-Dame de Bonne Nouvelle, cu fata unui artizan de pe strada Beauregard. Conditia pusa de sotia era abandonul meseriei de calau.

Charles avea un fiu din prima casatorie care neoficial incepand cu 1699, iar oficial din 1707 preia functia batranului. Baiatul, pe care il chema tot Charles, se casatoreste cu sora mamei vitrege si au o fata si doi baieti. Baiatul cel mare (Charles-Jean-Baptiste) primeste de la tatal sau sarcina de calau cand avea 7 ani. In acelasi an, Charles moare si Charles-Jean-Baptiste devine calau la 7 ani.

Pe perioada minoritatii mostenitorului functiei (in vechime, anumite slujbe se transmiteau) de calau, e ales un interimar. Din 1740 pana in 1754, Charles-JB isi face meseria. Din pacate, paralizeaza si ramane la pat inca 24 de ani.

Descendenta sa e numeroasa. Are 7 baieti care vor deveni toti calai. Cel mai mare, Charles-Henri e numit la Paris. Scrisoarea din 1778 care atesta functia sa, e emisa de catre regele Louis XVI. Cativa ani mai tarziu, calaul si regele se intalnesc pe esafod.

Charles-Henri Sanson e calaul terorii revolutionare, dar dupa unele marturii, rolul principal e detinut de catre fiul sau Henri, mai putin sensibil decat tatal sau la efectul ghilotinei.

Ultimul executor din dinastia Sanson este fiul lui Henri. Lipsit de scrupule si avid de bani ramane fara ghilotina, lasata gaj unui creditor. Ministerul e obligat sa plateasca pentru a asigura desfasurarea unei executii. In urma acestui incident, Clement-Henri e concediat si dispare din peisajul public.