Convulsionistii

Biserica Saint Médard, situata in arondismentul 5 rue Daubenton, a fost teatrul unor manifestari de fervoare religioasa iesite din comun. Scene de isterie colectiva au loc in micul cimitir ce apartinea de biserica, in jurul mormantului diaconului(diacre in french) François de Paris.

 

Diaconul Paris isi dedica viata religiei, traind intr-o extrema simplitate, privandu-se de orice placere si confort, considerand suferinta « carnii » ca o modalitate de eliberare a spiritului . Consecinta modului de viata auster e ca in 1727, la varsta de37 de ani, se imbolnaveste si moare. Pana in pragul mortii refuza confortul acceptand cu seninatate sfarsitul.

Multimea, impresionata de acest om pe care il considera sfant, se inghesuie cu veneratie in jurul sicriului la inmormantarea ce are loc in micul cimitir Saint Médard. Prestigiul de care se bucura Paris in randul credinciosiilor, zvonuri de miracole ce au loc la mormantul acestuia, dau tonul unor scene de extaz colectiv. Diferite persoane sunt prinse de convulsii la atingerea mormantului. Efervescenta din cimitir se intinde in cartier si mai apoi in tot orasul si in alte colturi ale Frantei. Iluminarea e atinsa in urma spasmelor ce agita trupul credinciosului. Mormantul devine loc de pelerinaj, isteria cuprinzand din ce in ce mai mult popor.

Scene halucinante cu indivizi care se zvarcoleau si urlau in cautarea revelatiei divine, au loc in plina strada. Numeroasele marturii si rapoarte atesta fapte greu de explicat(am putea vorbii de miracole). Fenomenul capata o amploare nedorita nici de catre biserica, nici de catre stat. Louis 15 ordona inchiderea necropolei. La intrarea in cimitir, o inscriptie anonima ironizeaza: « In numele regelui i se interzice Domnului/Sa faca miracole in acest loc ». 

 

Interdictia nu ii descurajeaza pe admiratorii diaconului. Dimpotriva, manifestarile evlavioase devin si mai extreme. Suferinta fizica se combina cu ritualuri cu tenta magica. Credinciosii mananca pamantul de pe mormant pentru a declansa convulsiile eliberatoare. Scene de o violenta greu de imaginat au loc in randul adeptilor(si mai ales a adeptelor) : rastigniri, incercari de dezmembrare, o ploaie de lovituri din partea celor ce asistau –oferindu-si cu binevointa ‘serviciile’ femeilor cuprinse de isteria suferintei fizice.

Exemple : Marie Sonnet zisa si Salamandra care statea cu tot corpul deasupra focului timpul in care ai frige un vitel sau o oaie. Charlotte Laporte zisa « sugatoarea de rani »(ulcere, eczeme si toate cele). O alta facea podul cu varful unui bat infipt in rinichi. La strigatele ei “biscuit biscuit’ o piatra ridicata cu scripeti era lasata sa cada peste abdomenul respectivei. O alta era ridicata de picoare si lasata sa cada in cap.

Regele este obligat sa ia noi masuri pedepsind cu inchisoarea pe adeptii convulsionari. In pofida represiunii secta rezista pana in secolul 19.